Cauta: In titlul articolelor In continutul articolelor    

Zeul Siva

    Conform mitologiei indiene, Siva este focul creator, stapanul tenebrelor. Siva si Rudra sunt, fara indoiala, doua fatete ale aceleiasi divinitati. Rudra este distrugatorul, iar Siva este binefacatorul. Este o divinitate suverana, organizatorul lumii.
    Reprezentand tenebrele, Siva are ochii plini de serpi, o cingatoare din cranii si e inconjurat de strigoi si de vampiri. Pe cap poarta o semiluna si are patru brate. Intr-o mana tine o secure, in alta o gazela, o a treia schiteaza un gest de liniste, iar a patra ofera o ofranda. Siva are un al treilea ochi in mijlocul fruntii cu care fulgera tot ceea ce vede. Zeul danseaza pe locurile de incinerare, in mijlocul diavolilor, acompaniindu-se cu o mica toba. Dansul sau reprezinta ciclul de formare si de distrugere a lumii. Toata aceasta descri
ere a zeului se afla in celebre scriere indiana Mahabharata
    Siva este Yogesvara, printul ascetilor. Este reprezentat in postura meditative, acoperit de cenusa, cu parul impletit, rasucit in jurul capului. Ascetismul este legat de consolidarea energica si deci de stapanirea fortelor vitale. Este cel care a adus oamenilor Yoga, ritual in urma caruia omul trebuie sa devina insensibil la tot ce este material. Yoga permite individului sa atinga realizarea de sine. Pentru multi, Siva este yoghinul prin excelenta, servind ca model pentru credinciosii sai.
    Pe langa aceste doua descrieri, marele zeu este prezentat si sub alte forme. Una dintre acestea este cea cand zeul calareste un mare taur alb pe nume Nandin. De aceea, de multe ori, Siva este venerat sub forma unui taur, acest animal simboliazand fecunditatea, procreerea. Alteori, zeul este simbolizat printr-un lingam. Aceasta este o fiatra sub forma unui cilindru care este pozitionat pe verticala. Ea se sprijina pe un soclu, fiind prevazuta cu un brazdar şi iesind din apa. Toata aceasta constructie are menirea de a simboliza iesirea din vagin a unul falus care apartine merelui zeu.
    Siva, alaturi de Brahma si de Visnu, alcatuiesc marea triada a zeilor hindusi.
    Alteori, Siva este descris ca un un ins hirsute, murdar si ratacitor. In ciuda tuturor acestora, Pavati, numita si Sati sau Umase iondragosteste in mod iremediabil de el. cei doi isi unesc pentru totdeauna destinele. Zeul nu-i daruieste decat un copil prin mijloace naturale, pe Kumara. Ganesa si Skanda vin pe lume prin metode artificiale.
    Ca si sot al lui Pavati, Siva este caracterizat ca un aventurier, inseland-o in repretate randuri pe nevasta sa, dar si ca un zeu lipsit de maniere si plin de capricii pe care sotia sa iubitoare este obligata sa i le suporte. Paradoxal, desi nu este interesat de uniunea sexuala, are multe amante.

Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeul Brahma

    Cel dintai zeu al triadei hinduse, considerat un creator, Brahma este stapanul cerului, al orizontului, aflandu-se deasupra oricarui cult si dincolo de orice venerare. Este printre cei mai importanti zei ai Indiei. Brahma s-a nascut din el insusi, uneori spunandu-se ca este nenascut. El a iesit din oul originar al lumii sau din ape.
    Cand Brahma a fecundat creatia, s-au nascut cele patru clase de fiinte: zeii, animalele, oamenii si fiintele neinsufletite. Brahma domneste cu maretie intr-un cer propriu lui, un paradis in care toate creaturile spera sa ajunga.
    Impreuna cu Visnu, pastratorul si zeul spatiului si Siva, distrugatorul si stapanul tenebrelor, formeaza triada hindusa- Trimurti.
    Atunci can d se apropie momentul indicat, Brahma simte ca momentul initierii creatiei lumii e
ste ideal. Pentru realizarea marii sale creatii a lumii, a oamneilor si a zeilor, Brahma se imparte in doua, formand un cuplu. Asa vine pe lume Sarasvati. Ea este energia feminina necesare fertilitatii lui Brahma, fiind insa totodata fiica sa.
    Brahma se indragosteste imediat de Sarasvati. Pentru a-si arata respectul fata de tatal sau, aceasta se roteste mereu in jurul lui. Fiindca doreste s-o urmareasca din priviri, lui Brahma ii cresc inca trei capete, toate absorbite de dorinta pe care i-o inspira Sarasvati. Acestuia ii mai cresc patru brate.
    Brahma este impartial, stabileste legile si pedepsele, creeaza moartea si este responsabil de distrugerea lumii. Nu este un zeu al indurarii si al darurilor gratuite, din partea sa neputandu-se astepta la favoruri. In consecinta, ii sunt adresate rareori rugaciuni si putine temple ii sunt consacrate.
    Exista numeroase forme ale venerarii marelui zeu, printre acestea numarandu-se numeroase temple, sculpturi, picturi si scrieri. Printre aceste scrieri se afla celebrele Vede in care se afla urmatorul fragment numit Legea lui Manu care vorbeste despre Brahma: Aceasta lume era in intuneric, de nerecunoscut, fara nimic distinct, inaccesibila ratiunii si perceptiei, cazuta parca pe deplin in somn. Atunci augusta fiinta exista prin ea insasi, cea care nu era dezvoltata, dezvoltand acest univers sub forma marilor elemente si desfasurandu-si energia, a aparut pentru a risipi tenebrele. Aceasta fiinta pe care doar spiritul o poate percepe, subtila, fara parti distincte, eterna, inchizand in sine toate creaturile, incomprehensibila, a aparut spontan. Dorind sa extraga din trupul sau diversele creaturi, a produs mai intai, prin gandire, apele si in ele si-a depus samanta. Aceasta samanta a devenit un ou de aur, la fel de stralucitor ca soarele, in care s-a nascut pe sine insusi sub forma lui Brahma, parintele originar al tuturor lumilor.


Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeul Yama

    Dintre toate tarile lumii, India reprezinta una din tarile unde religia de afla la cel mai inalt nivel, credinta si ritualurile de venerare a zeilor fiind respectate cu strictete, dar si cu cea mai mare dragoste. Pleiada zeilor indieni este una foarte vasta si diversificata.
    Printre cei mai importanti zei ai mitologiei Indiei se numara: zeii suverani Mithra, garantul intelegerilor si Varuna  organizatorul lumii, combatantii Indra care reprezinta exuberanta vietii si Rudra = distrugatorul, zeii fecunditatii precum Aditi care este considerata mama zeilor, Agni = focul, Purusa = stapanul nemuriri, Sarasvati = fluviul sacru, Visnu = stapanul spatiului si Yama.
    Conform mitologiei indienilor, Yama este regele mortilor. Yama este cel dintai om, cel dintai muritor. Originile
sale sunt pe cat se poate de divine, avandu-l ca tata pe Vivasvant, Soarele. Zeul nu este numit numai Yama, el purtand mai multe denumiri in functie de regiunea in care este venerat. Astfel, este numit Ymir in Europa de Nord si Yima sau Manu in Iran.
    Yama are si o sora, Yami, cu care s-a unit pentru a crea omenirea, fiind considerati cuplul creator. In India, in a cincizecea zi a Sarabatorii Lampilor, fetele isi invita fratii la masa, le pregatesc o baie calda si ii venereaza. Acesta este modul in care este comemorat primul cuplu uman.
    Inainte de a devenei o zeitate in marea pleiada a zeilor indieni, Yama a fost de natura umana. Nu numai ca a avut natura umana, dar Yama a fost si cel dintai om, cel dintai care a cunoscut moartea, devenind prin urmare liderul celor raposati. El insusi sau unul dintre servitorii sai, vine pentru a-i lua pe cei care si-au terminat firul vietii. Nimic nu trebuie sa-l distraga de la aceasta sarcina. Si totusi, intr-o zi este absorbit de indeplinirea ritualurilor sacrificale si uita sa mai ia vreun muritor. Astfel omenirea se inmulteste peste masura, oamenii ajungand sa-i concureaza pe zei. Situatia revine la normal dupa incheierea ritualurilor respective.
    Adorarea acestui zeu comporta mai multe forme, de-a lungul a sute de ani acestuia fiindu-i ridicate sculpturi, pictate tablouri, dar si ridicate numeroase versuri. Printre aceste scrieri se numara celebrele opere indiene Vedele in care se regaseste urmatorul fragment inchinat zeului Yama: El, ce a strabatut distante uriase si care pentru multi a aratat drumul, fiul lui Vivasvant, adunatorul de oameni, Yama regale, cinstiti-l cu ofrande! Yama cel dintai a gasit calea, pasunea cea buna de care nu vom mai fi lipsiti! Muritorii se nasc si isi urmeaza drumul acolo unde s-au dus si strabunii nostri.

Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeul Agni

      Conform mitologiei Indiei, Agni reprezinta zeul focului si focul destinat sacrificiilor. Simbolizand in acelasi timp si Soarele si Fulgerul, Agni nu este o divinitate oarecare printre altele deoarece este mediatorul intre toti ceilalti zei, iar pentru oameni este ordonatorul ritualurilor, focul sacrificiilor. El este cel care apartine tuturor oamenilor, fiind numit Ogni la slavi, Ugnis la lituanieni si Atar la iranieni.
    Agni este focul in toate formele sale: in cer este Soarele unde apare in toata splendoarea sa, in paduri unde izbucneste, in camine unde incalzeste atmosfera. De asemenea se manifesta si in fierbanteala maniei si in cea a digestiei. Orice flacara este Agni. Agni orbeste cu stralucirea sa si lumineaza tot ce-l inconjoara.
    Fiind zeul focului si avand Soarele ca simbol
, el daruieste lumina tuturor, incalzind si binecuvantand cu razele sale. Este foarte batran, originile sale pierzandu-se in negura vremurilor si totodata este tanar fiindca are vigoarea si forta tineretii. Este zeul care nu imbatraneste, focul nascandu-se din foc. Flacarile formeaza podoaba sa capilara, iar aurul acopera maxilarul sau. Este nemuritor, invincibil si dominator. Este un intelept, dotat cu o inteligenta deosebita si cu clarviziune, fiind inspirat, atotstiutor si prudent. El suscita gandurile oamneilor si ii indreapta spre bine.
    De-a lungul a mii de ani, cei care l-au slavit pe zeul Agni au aratat iubirea fata de acesta in nenumarate feluri. Fie ca au compus imnuri, fie ca i-au ridicat statui sau au realizat multe picturi, prezenta zeului in inimile indienilor este certa. Printre aceste scrieri se numara celebrele Vede, regasindu-se aici un imn dedicat merelui zeu: Il invoc astfel pe Agni in calitatea mea de insarcinat al cultului, zeu al sacrificiului, oficiant, cel care ofera adevaratele comori. Agni este demn de a fi invocat de profetii antici ca si de cei de acum: sa convoace zeii aici! Gratie lui Agni, cel ce aduca sacrificiul sa se bucure de bogatii si de belsug zi de zi, bogatii si belsug onorabile, insotite de oameni de seama!
    Agni este reprezentat sub forma umana, dar cu trei capete barboase. Tine intr-o mana un rozariu, iar in cealalta un vas. Adesea este calare pe un berbec numit Vahana. Relatia sa cu apele este una stransa, plantele ce sa nasc din apa fiind salasul sau.
    Este numit taurul apelor deoarece multumita lui ele sunt fecunde. Ofranada rezervata lui este tapul, simbol al fortei si a virilitatii. Din timpuri imemorabile, in fiecare dimineata si seara, hindusii indeplinesc ritualul focului sacrifical, in care este varsat in foc unt limpezit, pentru a-l mentine viu, in timp ce sunt rostite rugaciunile corespunzatoare.
Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeita Aditi

    Aditi reprezinta zeita creatoare conform mitologiei Indiei. Ea este zeita-mama a oamenilor, dar si a zeilor. Este slavita si ca fauritoare a tuturor plantelor si animalelor, ca mama a tuturor fiintelor. Este o creatura fabuloasa ce nu poate fi inclusa in nicio categorie. Aditi este cea nelegata, cea libera. Este o zeita primordiala, atributele sale fiind nedeterminate, astfel incat lasa loc unui fel de panteism. In timp ce fiii ei, zeii suverani, detin o functie in societatea divina sau in Univers, Aditi este totul: este suma, inceputul, sfarsitul si in acelasi timp contrariile.
    Fiind mama prin excelenta, este cea care a creat zeii. Initial, aceasta a dat nastere unor serpi care, dupa ce si-au lepadat pielea, s-au transformat in zei si astfel au dobandit nemurirea. Printre fii zeitei A
diti se numara zeii Mithra - garantul intelegerilor, Varuna – organizatorul lumii, Aryaman - protectorul arienilor, dar si Bhaga, cel care distribuie bunurile.
    Exista numeroase scrieri in care zeita Aditi este slavita, texte care reliefeaza latura ei supra-divina, latura sa de fiinta primordiala carepune in miscare procesul evolutiv al lumii. Printre aceste scrieri se afla mult faimoasele Vede in care se regasesc urmatoarele fragmente care fac referire la Aditi:
    Aditi este cerul, Aditi este atmosfara. Aditi este mama, este tatal si fiul. Aditi este ansamblul zeilor, al celor cinci rase. Aditi este ccea ce s-a nascut. Aditi este ceea ce trebuie sa se nasca.
    zeita este de multe ori reprezentata fie dand nastere, fie ca insasi imaginea Rotii Samsarei, reprezentare a ciclitatii eterne - nastere, moarte si renastere.
    Aditi reprezinta divinitatea nediferentiata, vastitatea, expansiunea, libertatea. In cadrul sacrificiilor, ea nu este tratata la fel ca restul zeilor fiindca este exterioara lumii divine. Ea primeste cea dintai si cea din urma ofranda. Aditi este zeita care permite dezvoltarea, ea elibereaza de orice constrangeri, ea face sa dispara orice urma de pacat, de impuritate, de suferinta, de boala.
    Printre supusii care o iubesc si o venereaza cel mai mult se numara femeile, in special cele insarcinate care poarta mereu la gat amuleta pe care zeita Aditi o purta de fiecare data cand dorea sa aiba un copil.
    Adoptata de traditia budista, a fost integrata in legenda. Astfel, ea il sustine pe Buddha si ineaca ostile lui Mara, ispititorul, care vrea sa-l distraga din meditatie si sa-l impiedice astfel sa ajunga la iluminare.
    In Thailanda, Uniunea Myanmar, Laos si Cambogia este reprezentata sub infatisarea unei tinere femei care-si rasuceste parul cu mainile. Din parul ei izvoraste fluviul, sursa tuturor bogatiilor. In aceste tari este numita Dharani sau Brah Dharni.

Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeul Rudra

    Rudra reprezinta unul dintre numerosii zei aflati in panteonul indian. El este zeul mortii si al furtunii , avand in acelasi timp o fire deosebit de distrugatoare care cauzeaza nenorociri in randul oamenilor. Rudra este un zeu vedic. Printre divinitatile binefacatoare precum Mithra, Varuna, Indra, el este distrugatorul si colericul, adesea detinand rolul unui demon. Conform legendelor, Rudra s-a nascut dintr-un incest al lui Usas cu fratii sai.
    Este reprezentat cu parul impletit, pantecele negru si spinarea rosie, invesmantat in piei de animale salbatice si poarta un arc cu sageti. Este casatorit cu Rudrani, iar cei doi se unesc printr-o lunga imbratisare. Rudra este vanator si stapan al fiarelor padurii. Acesta nu are legaturi cu lumea civilizata, fiind aspru si grosolan. Talharii si
hotii sunt tovarasii sai, fiind patronul tuturor celor care ucid, indiferent daca o fac din nevoie sau din placere. Zeul este un mare distrugator, semanand molima si moartea. Ataca oamenii si fiarele, manevreaza otravurile si fulgerul si raspandeste teroare in jurul sau.
    Rudra este un zeu foarte venerat, dar si temut de supusii sai. Acest lucru este atestat de numeroase scrieri care dateaza din timpuri stravechi. Una din aceste scrieri este celebra Veda in care se gaseste urmatorul fragment care simbolizeaza o invocatie catre marele zau: Gratie remediilor pe care tu le-ai dat, o , Rudra, foarte sanatoase, voi putea trai o suta de ierni. Alunga departe de noi dusmania, asvarle mai departe suferinta, goneste molimile in cele patru zari! Unde e, o, Rudra, mana ta mangaietoare, pomada si balsam, cea care indeparteaza nenorocirile divine! Priveste-ma cu indulgenta, o, Taurule! Picioare robuste, forme nenumarate, oachesul redutabil s-a impodobit cu aur stralucitor. De Rudra, stapan al intinsei lumi, firea lui Asura nu s-ar putea desprinde
    El este cel la care apeleaza zeii pentru treburile lor murdare. Rudra este un element marginal. Iubeste tot ce nu este firesc, pe toti cei care traiesc altfel decat majoritatea si care lupta impotriva ei. Este o forta divina, salbatica, neimblanzita si periculoasa. Prin urmare este un zeu temut, implorat pentru a i se obtine favorurile si protectia.
    Mai tarziu, in hinduism, va disparea aproape total in favoarea lui Siva, un nou-venit care ii preia trasaturile de distrugator si de subversiv, pastrandu-si insa caracterul binevoitor. Rudra si Siva sunt de fapt unul si acelasi zeu.
    De cele mai multe ori numele sau se foloseste la plural, rudrele simbolizand lastare ale zeului, niste reprezentanti ai sai care au ca singura menire aceea de a teroriza lumea. Fiind un zeu ubicuu, prin rudre se manifesta caracterul zeului care seamana in lume crimele, otravurile, bolile si catastrofele.

Scris la data:21.10.2009 de admin

Zeul Indra

    Razboinic exemplar, Indra este unul din principalii zei ai epocii vedice, personificare a exuberantei vietii. Conform mitologiei Indiei, el reprezinta zeul ploii, fiind chiar suveran al zeilor. Este probabil unul dintre cei mai atleti si mai puternici zei indieni, fiind un fel de omolog al lui Apolo, zeul grec al artelor si al luminii. Cei doi sunt la fel de frumosi, la fel de puternici, de admirati si de virili. Este un veritabil atlet, avand ceafa puternica, maxilarul de aur si barba deasa.
    Trupul sau este foarte puternic, iar bratele musculoase si mainile mari sunt ilustrative pentru forta sa. Zeul Indra este foarte venerat si ca zeu al fertilitatii. Este adesea reprezentat avand mii de testicule. Pe langa acest simbol al virilitatii sale se mai numara si gatul lung, aidoma unei al
bii de fluviu. Are o pofta de mancare imensa si o
insatioasa sete de Soma.
    Indra este un tanar violent si curajos, cu inteligenta si intelepciunea unui om matur. Este un senoir generos si un om de actiune. Carul sau in intregime din aur este tras de doi cai, iar ghioaga sa este batuta in mii de tinte.
    Fiind binecuvantat cu toate aceste calitati, din lista insusirilor sale nu putea sa lipseasca si vitejia si eroismul. Legendele il caracterizeaza astfel drept cel mai viteaz dintre luptatori .
    Este un zeu iubit mult de supusii sai datorita faptului ca este un zeu bun care a darui oamenilor animalele atat de necesare, fiind creatorul bivolului si calului si cel care da lapte vacii. Zeul lupta impotriva dusmanilor celor care ii sunt credinciosi. Il doboara pe rebelul Pipru si ii distruge fortificatiile, il arunca pe Cambara din varful muntelui si alunga banda talharului Varcin. Lupta impotriva banditilor, a colericilor, a avarilor si a vrajitoarelor. In luptele sale este insotit de maruti- tineri, frumosi si invesmantati in aur. Acestia ii canta neincetat laude, il intaresc si-l inconjoara in timpul sacrificiilor.
    Fiind si zeu al virilitatii, el asigura fecundarea animalelor, dar si a femeilor pamantene cu care are numeroase aventuri.
    Conform legendelor, Indra este eroul car a scapat lumea de haosul pe care il crease aparitia lui Vrtra. Acesta era un demon care avea forma unui sarpe de dimensiuni imense, simbol al dezordinii universale. El era cel care teroriza si omora oamenii, cel care oprise toate apele din cer si din pamant. In cele din urma, vrtra este invins si ucis de Indra care ii infige in ceafa o ghioaga, eliberand astfel toate apele in mare si scotand lumea din haos.
    Desi la inceput este cel mai important zeu din panteonul vedic, mai tarziu, in cadrul religiei hinduiste, importanta sa va scadea in favoarea lui Visnu si a lui Siva. Din lider al zeilor, devine un simplu supus al lui Visnu, cunoaste teama si dorinta si poate inceteaza chiar sa devina nemuritor fiindca unii brahmani si eroi sunt mult mai importanti decat el. Scris la data:20.10.2009 de admin

Zeul Prajapati

         In credinta indiana, Prajapati detine rolul demiurgului care pune ordine in unitatea inca nemanifestata. Este considerat fiinta primordiala, stapanul tuturor fiintelor create. Este al treizeci si patrulea zeu, alaturi de cei treizeci si trei, reunindu-i si conferindu-le un caracter unitar.
          Totul este cuprins de Prajapati: el este Universul, timpul si altarul sacrificiilor. El a creat ziua si noaptea, anotimpurile, viata si moartea.
          Exista numeroase legende care il au pe Prajapati ca personal central. Una dintre acestea este cea care dovedeste caracterul zeului de fiinta primordiala, de cel care a pus in miscare procesul evolutiv al lumii. La inceput, conform acestor povestiri, era numai apa. Apele au inceput sa fiarba, sa clocoteasca si din ele a aparut un ou.
          Din acest ou s-a nascut Prajapati, stapanul creaturilor si al posteritatii. La momentul potrivit, zeul sparge oul, insa decide sa nu il paraseasca si astfel ramane, timp de un an plutind in coaja sa. Anului respectiv corespunde perioadei in cate toate lucrurile si oamenii au luat fiinta.
          Tot ceea ce a fost necesar pentru crearea lumii a fost ca zeul sa rosteasca unele cuvinte magice. Dupa ce Prajapati spune Bhur apare Pamantul. Rosteste Bhuvar si apare aerul. Si cerul apare tot ca urmare a rostirii unui cuvant magic, acesta fiind Suvar . Din aceste 5 silabe concepe cele 5 anotimpuri.
          Exista foarte multe asemanari, izbitoare chiar, intre actul creatiei in mitologia indiei şi actul creator care este propovaduit de credinta crestina. Atat Dumnezeu cat si zeul indian au faurit intrega lume intr-un anumit numar de zile, urmand numai ca apoi sa creeze fiintele umane si animalele. O alta asemanare consta in faptul ca, dupa ce au incheiat actul nasterii lumii, ambii creatori au stat un timp pentru a se odihi, fiind foarte istoviti, dar mai ales pentru a contempla actul creatiei lor.
          Dupa ce zeul Prajapati isi termina creatia, se ridica in picioare, parasindu-si oul in care statuse atata timp. Prajbati s-a nascut la varsta de 1.000 de ani. Din gura sa el faureste zeii, iar acestia, abia creati iau in stapanire cerul. Din sufletul sau interior creeaza spiritele rele, Asura. Abia create, acestea iau in stapanire Pamantul, ei reprezentand tenebrele. Prajapati da apoi nastere oamenilor, cantecelor, Soarelui.
          Acesta reprezinta anul, iar incheieturile sale sunt cele doua imbinari ale zilei si noptii, ale lunii pline si lunii noi si inceputul anotimpurilor. Celebrarea ritualului este echivalentul actului creator, el reunind ceea ce a fost dispersat, reface unitatea primordiala, da coerenta si structura lumii.
          Prajapati mai este reprezentat in chip de Brahma, stapanul si parintele tuturor creaturilor.

Scris la data:20.10.2009 de admin

Zeul Purusa

          Mitologia Indiei este una dintre cele mai vechi mitologii ale lumii intregi, ea datand inca din vechile vremuri ale Preistoriei. Este plina de spiritualitatea, de diversitate, dar si de multe schimburi culturale intre comunitati sociale. Toata aceasta mitologie se bazeaza pe existenta a unui numar foarte mare de texte traditionale care s-au pastrat cu religiozitate. Unul dintre numerosii zei ai acestei mitologii este Purusa.
          Purusa reprezinta stapanul nemuririi in religia indiana. Purusa simbolizeaza lumea intreaga: lumea trecutului, a prezentului si a viitorului. El este starea latenta a tot ce exista, dar este in acelasi timp indispensabil pentru energia ce se dezvolta in cadrul lumii. Conform mitologiei indiene, Purusa este fiinta primordiala.
          Exista numeroase texte care au rezistat testului timpului, care demonstreaza venerarea zeului Purusa, atestandu-l pe acesta ca principiu spiritual, ca pe acea fiinta primordiala care a determinat nasterea intregii vieti, a lumii oamenilor, dar si pe cea a zeilor. Unul dintre aceste texte este Legea lui Manu in care putem gasi urmatorul fragment:
          Aceasta lume este de necunoscut. Atunci Fiinta augusta exista prin ea insasi, dezvoltand acest Univers sub forma elementelor marete si a altora. Desfasurandu-si energia, aceasta Fiinta pe care numai spiritul o poate percepe, subtila, fara parti distincte, eterna, cuprinzand in sine toate creaturile, a aparut spontan. Din trupul sau a extras toate creaturile si din el insusi a scos Spiritul, inchizand in sine fiinta si nefiinta, iar din Spirit a extras marele principiu, Sufletul.
          Purusa este considerat un om gigantic, care acopera intregul Pamant, si care chiar il depaseste. Este nemuritor in cerul pe care il umple pe trei sferturi, ultimul sfert fiind format din ansamblul creaturilor muritoare. Are mii de coapse, mii de picioare, mii de ochi, mii de capete si mii de fete.
          Din Purusa apare creatia individuala: oamenii si elementele naturii sunt parti ale trupului sau. Gura sa devine grupul brahmanilor, bratele devin nobilii, coapsele devin mestesugarii, iar ochiul sau devine Soarele. Purusa este spiritualitatea mereu pura. Este neprecizat si imprecizabil. Este unic, imuabil si incomensurabil. El este Universul, penetreaza si sustine toate fiintele vii, pune in miscare procesul evolutiv al lumii.
          Sotia sa Prakriti reprezinta forta ascetului, seva plantelor, curajul razboinicului si violenta furtunilor. Purusa nu cunoaste fericirea, nici forta de a actiona, cauza materiala. El nu ia parte nici la bucurii, nici la dorinte, suferinte sau sentimente. Purusa este asimilat cu Brahma, zeul cu 4 capete, ordonatorul lumii.

Scris la data:20.10.2009 de admin

Zeul Veruna

Veruna este unul dintre cei mai importanti zei ai Indiei.  Reprezinta cerul si paradisul. Domneste asupra lumii, a zeilor si a oamenilor ca un suveran si magician. Este in acelasi timp si zeul noptii si al oceanelor, pescarii se tem de furia zeului Veruna care cauzeaza involburarea apelor.

           El cuprinde ocupatiile tuturor, citeste cele mai secrete ganduri si supravegheaza toate activitatile. Toata aceasta suveranitate asupra lumii, Varuna o imparte impreuna cu Mithra care reprezint garantul intelegerilor, ei fiind cuplul de conducatori. Cei doi stapani sunt total diferiti unul de altul, dar in acelasi timp sunt complementari, reusind sa asigure o foarte buna stapanire asupra lumii. Mithra reprezinta bunavointa, aspectul favorabil al oamenilor. Aflat la polul opus, Varuna simbolizeaza rigiditatea, forta care se impune. Este coleric, violent si rau, provoaca cutremure de pamant si trimite boli. El produce raul si il trimite in lume.
            Dar daca produce raul, il poate si anihila, avand si o parte buna. Varuna poseda toate remediile si toate binefracerile, daruind pacea si prosperitatea, acordand iertarea si sanatatea.
            Inca din secolul al XVIII-lea s-au pastrat multe picturi si statui care il simbolizeaza pe acest zeu. Una dintre acestea marturii o reprezinta guasa pe hartie a scolii indiene care il prezinta pe Varuna plin de felurite podoabe, tinand in mana o coarda, el fiind stapanul nodurilor, cel care leaga si desleaga. Este aflat calare si o testoasa mare, acesta fiind animalul sau preferat, animal care implica stabilitate si baze solide. Culoarea pielii sale este una foarte inchisa.
            Negrul este culoarea sa, din acest motiv oferindu-i-se boabe de orz negru sau animale negre ca si ofrande. Domeniul sau il reprezinta noaptea si stelele. Rolul sau de stapan al cerului este acela de a vedea absolut tot ceea ce se petrece, de a observa faptele bune, dar mai ales faradelegile pe care le pedepseste in cel mai aspru mod cu putinta. Poate fi observator a tot ce se intampla datorita faptului ca ochii sai sunt stelele.
            Insa asa cum stie sa pedepseasca orice incalcare a ordinii ritualice sau morale, tot asa stie sa fie si un zeu foarte bun. Este inzestrat cu multe puteri miraculoase, magice, cu ajutorul carora vindeca toate suferintele trupului si sufletului supusilor sai.
            Varuna este cel care a conferit limitele Cerului si Pamantului, cel care a asezat aerul deasupra copacilor, a cizelat piscurile muntilor, a dat laptele vacilor, inteligenta inimilor, focul in ape, Soarele in Cer si cel care a pus Soma pe munte. El trimite ploaia si face ca apele sa se scurga in rauri. Fecunditatea si fertilitatea sunt responsabilitatile sale.

Scris la data:20.10.2009 de admin